1. Condiții necesare pentru  depunerea candidaturilor 

Conform statutului Asociației Medicilor Igieniști din România (AMIR), se aleg prin vot Consiliul director, secretarul și trezorierul asociației.     

Au dreptul să își depună candidatura pentru Consiliul director, pentru secretar si trezorier toți membrii titulari  ai Asociației Medicilor Igieniști din România (AMIR), respectiv medicii specialişti sau rezidenţi în specialitatea Igienă, care se înscriu şi achită cotizaţia, conform art. 9 lit b din Statutul AMIR.Consiliul director director este format din președinte, vicepreședinte și membru. 

NU pot face parte din consiliul director persoane care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice, dacă asociaţia respectivă are ca scop sprijinirea activităţii acelei instituţii publice (conform art 24 al 4  din Ordonanţa nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii). 

Deţinerea unei funcții politice sau de președinte/director al altei organizații, profit sau nonprofit, este incompatibilă cu cea de Președinte al AMIR, conform art. 30 al 3 din Statutul AMIR. 

2. Depunerea candidaturii 

PozițieDosar
PreședinteScrisoare de intenție care include o scurtă descriere a activității profesionale
Plan de dezvoltare a AMIR
VicepreședinteScrisoare de intenție care include o scurtă descriere  a activității profesionale
MembruScrisoare de intenție care include o scurtă descriere  a activității profesionale
Trezorier Scrisoare de intenție care include o scurtă descriere  a activității profesionale
SecretarScrisoare de intenție care include o scurtă descriere  a activității profesionale

 

3. Modalitatea de depunere a candidaturilor  Depunerea candidaturilor se va face pe baza trimiterii documentelor solicitate pe adresa de email secretariat@asociatiamedicilorigienistidinromania.com pâna cel tarziu în data de 24.05.2025, ora 24.00

4. Modalitatea de exprimare a votului  Votarea se va desfășura online, în data de 04.06.2025 în cadrul Adunării Generale (AG), printr-un formular online care va fi pus la dispoziție pe e-mail membrilor cu drept de vot (membrii titulari AMIR care au achitat cotizatia pentru anul 2025 până in 20 mai 2025) care sunt prezenți in cadrul Adunării Generale. Adunarea Generală este valabil constituită în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu dintre membri titulari şi ia hotărâri cu votul majorităţii simple a celor prezenţi. În cazul în care Adunarea Generală nu este valabil constituită, se convoacă o nouă Adunare Generală în termen de 24 de ore, care este valabil constituită indiferent de numărul membrilor prezenţi, dar nu mai puţin decât numărul membrilor Consiliului Director. 

5. Calendarul alegerilor 

DataActivitate
24.05.2025Termen limită pentru depunerea candidaturilor
25.05.2025Afișarea pe pagina web AMIR a scrisorilor de intenție, iar în cazul candidaților pentru președinte va fi afișat și planul de dezvoltare AMIR
4.06.2025Votarea în cadrul AG
5.06.2025Afișarea rezultatelor pe pagina web AMIR